14.10-2010 - Cuvantul Pr. Andrei Anusca rostit la Instalare

Aşa să ne socotească pe noi fiecare om:

ca slujitori ai lui Hristos

şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu.

 (I corinteni 4, 1) 

Preacucernice Părinte Protoiereu Misionar,

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,

Onorate oficialităţi şi invitaţi,

Drept-măritori creştini,

            Se cuvine ca mai întâi să aducem mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru tot ce trăim astăzi, pentru ceea ce a precedat evenimentul de azi şi chiar pentru ceea ce urmează în viaţa acestei de Dumnezeu binecuvântate parohii şi a fiecăruia dintre noi. Mai concret, mulţumesc lui Dumnezeu pentru chemarea pe care am simţit-o încă din copilărie căreia i-am răspuns şi, ca drept urmare, în anul 2003 am fost hirotonit preot de către Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Aşadar, îi mulţumesc şi pentru misiunea preoţească de origine divină şi cu caracter supranatural, misiune încredinţată din preaplinul iubirii dumnezeieşti nevredniciei noastre omeneşti.

            Pe calea spre slujirea lui Dumnezeu am fost crescut, ajutat, îndrumat şi vegheat de o serie de oameni deosebiţi. Părinţii şi fraţii, dintre care chipul luminos şi trăirea sfântă a mamei, mă inspiră şi astăzi; tot efortul şi viaţa pusă în slujba noastră, a celor trei copii, se bucură de recunoştinţa mea profundă şi vor fi răsplătite fără îndoială de Atotştiutorul Dumnezeu. Profesorii din Şcoala Generală, din Seminar şi din Facultate care şi-au făcut datoria cu simţ de răspundere, şi-au pus amprenta şi şi-au adus aportul la formarea mea. Duhovnicii, în faţa cărora mi-am deschis sufletul şi mi-am uşurat conştiinţa ori de câte ori am simţit nevoia, au avut rol vital prin dezlegările, sfaturile şi rugăciunile lor.

Din 2003, anul absolvirii, al căsătoriei şi al hirotoniei, o serie de alte persoane au intrat în viaţa mea şi au contribuit la tot ceea ce am făcut până astăzi ca preot şi ca om: soţia şi părinţii ei, copiii, rudele, enoriaşii, colaboratorii ş.a. În sensul acesta, un sprijin deosebit în activitatea pastorală am din partea doamnei preotese, suflet cald acasă şi model de viaţă creştină pentru enoriaşi. Prin implicarea ei – discretă, dar eficientă – în activităţi de ordin misionar, filantropic, cultural sau administrativ, încununează în cel mai fericit mod slujirea mea de la Sfântul Altar. Părinţilor ei  le port un respect deosebit atât pentru naşterea, creşterea şi formarea profund creştină pe care au dăruit-o celei ce mi-a devenit jumătate, adică soţie, cât şi pentru ajutorul şi sprijinul neîntrerupt, moral, material şi financiar, cu care ne sunt alături permanent.

Cu privire la ziua de astăzi, aduc mulţumire Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei pentru încrederea arătată prin numirea mea ca preot paroh în această parohie.

Un gând frumos îndrept acum şi spre enoriaşii parohiilor „Sfinţii Voievozi”- Socrujeni, „Adormirea Maicii Domnului” Ciornei şi Viforeni, cărora le-am fost păstor sufletesc vreme de şapte ani şi spre reprezentanţii instituţiilor locale de acolo cu care am colaborat. Celor dintre ei care mi-au fost un real ajutor în pastoraţie le sunt recunoscător, însă dorinţă de mântuire am pentru toţi locuitorii de acolo.

Adresez de asemenea mulţumiri Preacucernicului Părinte Protopop Lucian Leonte, Părintelui Petru Fercal şi Părintelui Daniel Dascălu. Este demnă de menţionat aici înţelepciunea cu care sfinţiile lor ne-au ajutat să soluţionăm orice situaţie ivită până acum. Sfaturile venite din dragoste părintească şi experienţă au fost cu adevărat folositoare şi le mulţumim pentru tot.

Tuturor acestora şi celor pe care poate, fără intenţie, nu i-am menţionat, le mulţumesc, le sunt recunoscător şi îi pomenesc în rugăciunile şi slujbele pe care le săvârşesc.

Drept-măritori creştini,

Mi se bucură sufletul şi inima la vederea atâtor credincioşi şi credincioase care umplu spaţiul sfânt al bisericii parohiale, preoţi cucernici, reprezentanţi ai instituţiilor din comună, rude, prieteni, cunoscuţi şi enoriaşi veniţi pentru a fi încredinţaţi păstorului nou-venit şi pentru a le fi încredinţat preotul care îi va învăţa, sfinţi şi conduce pe calea spre mântuire, ca scop ultim al misiunii preotului. De aici caracterul supranatural al preoţiei pe care l-am subliniat în deschiderea cuvântării.

Tainele săvârşite de preot sunt cereşti înfricoşătoare şi de viaţă făcătoare, ceea ce leagă şi dezleagă preotul pe pământ este legat şi dezlegat în ceruri (Matei 18, 18; Ioan 20, 23). Dobândirea vieţii cereşti depinde de felul în care preotul şi credincioşii înţeleg să trăiască şi să colaboreze la urcuşul spre Înviere. În lucrarea preotului este o prezenţă tainică a lucrării lui Hristos: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă”  (Luca 10, 16). Preotul este şi trebuie să fie o icoană a lucrării preoţeşti a lui Hristos în lume, un colaborator şi iconom al tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1). este slujitor al lui Dumnezeu Tatăl, ucenic al lui Dumnezeu Fiul şi Purtător al Sfântului Duh, vas ales al Sfintei Treimi.

·        El învaţă cuvintele Evangheliei şi nu învăţătura sa proprie;

·        Sfinţeşte prin rugăciuni, binecuvântări, Sfinte Taine şi ierurgii;

·        Conduce prin mijloace pedagogice duhovniceşti, prin disciplina canonică.

            Folosim apelativul „părinte” pentru că preotul ajută oamenii să renască duhovniceşte, să descopere iubirea părintească a lui Dumnezeu. În taina Sfântă a Botezului, el slujeşte de fapt taina înfierii spirituale. Este aşadar părinte al tuturor celor încredinţaţi lui, indiferent de vârsta biologică. Înaintea sa credincioşii îşi aduc mărturisirile cele mai grele şi mai intime, iar ca părinte trăieşte bucuriile şi necazurile tuturor şi+i poartă pe toţi în rugăciunile lui. Ca slujitor al Tainelor şi mărturisitor al dreptei credinţe, el are datoria de a păstra unitatea Bisericii prin comuniune cu episcopul său; slujitor al Bisericii, aşadar, şi nu persoană particulară, pentru că Biserica nu există fără preoţie, după cum preoţia fără Biserică nu are sens şi rost.

            Iubiţi credincioşi şi credincioase,

            Iubirea părintească a preotului faţă de păstoriţi se arată în activitatea sa de învăţător, de săvârşitor (iconom) al Sfintelor Taine, de îndrumător ca duhovnic şi de organizator al parohiei.

• Ca iconom al tainelor lui Dumnezeu, preotul vă iubeşte şi atunci când face ca fiecare să primească Sfintele Taine cu o pregătire deosebită şi cu vrednicie;
• Ca duhovnic, preotul îşi manifestă iubirea părintească pentru că doreşte ridicarea celui căzut, vindecarea celui bolnav, încurajarea celui descurajat, iertarea păcatelor aceluia ce se mărturiseşte. Spovedania este momentul şi locul unde credinciosul simte pe preot ca adevărat părinte duhovnicesc;
• Ca organizator al parohiei, iubirea preotului se manifestă prin modul în care organizează activitatea filantropică, social-cultural-misionară şi administrativ-gospodărească a parohiei, păstrând şi sporind bunurile Bisericii.

Aşadar, preotul păstor de suflete arată iubirea mai puţin în mod sentimental şi mai mult prin responsabilitatea pe care o poartă pentru mântuirea fiecăruia, atunci când este părinte în toate împrejurările vieţii, nu numai în duminici şi sărbători.

            Pentru început, condiţia prealabilă a unui program pastoral eficient o văd în cunoaşterea şi organizarea parohiei în aşa fel încât viaţa creştină şi activitatea să se desfăşoare corect şi complet din punct de vedere liturgic, administrativ, filantropic şi cultural-misionar cu urmărirea în permanenţă a scopului principal, şi anume, mântuirea credincioşilor. Îl doresc prezent pe Hristos în fiecare creştin, iar activităţile care servesc acestui deziderat sunt:

• Participarea la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe;
• Înnoirea vieţii prin mărturisire regulată şi vieţuire creştinească curată;
• Consolidarea familiei creştine;
• Participarea tineretului la viaţa Bisericii şi a parohiei;
• Grija pentru viaţa bătrânilor şi a celor cu nevoi speciale;
• Implicarea fiecăruia în parte cu ceva la viaţa comunităţii.

Mă simt dator să fac două menţiuni şi cu privire la raportul cu autorităţile:

·        În raporturile cu autorităţile bisericeşti superioare

voi manifesta în continuare respect, ascultare, cooperare, conştient fiind că de aceasta depinde şi respectul pe care îl voi avea din partea credincioşilor. Nu pretind de la alţii ceea ce nu ofer. Voi încerca să ţin un contact dinamic informând asupra diferitelor probleme şi cerând sprijin superiorilor ori de câte ori voi fi nesigur de luarea unei decizii. Aceasta nu este un act de supunere oarbă sau făţarnică şi nici nu aş dori să fie perceput astfel, ci o stare de responsabilitate şi cooperare în misiunea şi în folosul Bisericii;

·        În raporturile cu autorităţile civile şi cu instituţiile locale şi comunale

 intenţionez să leg şi să ţin o legătură bazată pe decenţă, respect, colaborare pentru promovarea credinţei strămoşeşti, a demnităţii umane, a solidarităţii şi pentru iniţierea sau participarea la acţiuni sociale de caritate şi culturale care privesc:îmbogăţirea vieţii spirituale; unitatea şi sănătatea familiei; păstrarea tradiţiilor culturale creştine; valorile româneşti inspirate de credinţa noastră.

            Orice factor de răspundere  nu va găsi la preotul de la Orăşeni Vale atitudine de autosuficienţă sau orgoliu, dar nici slugărnicie sau servire a unor interese străine de spiritul creştin şi binele comun. Respect libertatea şi opţiunea pluralistă a oamenilor, dar nu voi avea atitudini partizane radicale cu singura menţiune că sunt şi lucruri deasupra intereselor politice sau de altă natură, cum ar fi: valorile creştine, etica vieţii sociale, apărarea demnităţii umane, sensibilitatea la suferinţele celor săraci sau bolnavi etc. Îmi exprim aşadar dorinţa de a lucra împreună pentru mântuirea tuturor şi spre binele parohiei şi al localităţii.

            Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să împlinim tot ce ne propunem bun spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire, iar celor prezenţi vă mulţumim, vă binecuvântăm şi vă aşteptăm să ne rugăm şi să lucrăm împreună.

Preot Andrei Anuşca

14 octombrie 2010